orhideea

Aleargă. O dor picioarele, răsuflarea suierătoare îi arde pieptul, fiecare gură de aer îi sfăşie gâtul…Nu simte oboseala iar gândul că se îndreaptă spre libertate ii dă curaj şi putere să alerge mai departe. Un mic zâmbet ii stă lipit pe buzele ce-i freamătă la fiecare pas. In gând se încurajează singură, ‘haide, încă puţin şi ai să rupi lanţul , incă puţin’.

Zâmbeşte curajoasă când se inchipuie pe tărâm sigur , viseaza cu ochi deschişi la libertate, se vede cu ochii minţii cum se învârte cu braţele larg deschise şi cu capul dat pe spate, privind cu incredere şi seninătate cerul in timp ce din piept eliberează acel râs vesel prea mult sugrumat şi cenzurat. Ar plânge de fericire dar se abţine… mai asteaptâ un minut, o secundă… şi aleargă, aleargă, pentru ea, pentru un mâine mai bun, mai calm, mai sigur…

Începe să simtă un fel de înţepături în picioare, in braţe, in piept…  găseşte în ea puterea să le ignore… ‘pot, trebuie să pot’ …şi spunându-şi asta, face greşeala să inceapă să se mintă, să se creadă mai puternică decât a fost vreodată, ba chiar işi aşterne pe buze acel zâmbet la care a sperat să ajungă cu adevărat, se minte că-l simte, că-l trăieşte. Îşi doreşte prea mult să-l creadă şi se minte că e liberă. Sufletul ii spune că nu e adevăr, că inţepăturile vin de la lanţuri, că ancora ei e prea adânc infiptă in cotidianul vieţii şi că tot ce a reuşit să elibereye prin fuga-i inutilă, e spiritul rămas viu, ascuns în ea…

Se opreşte, se uită în zarea spre care alerga şi care nu va şti niciodată unde ar fi dus-o. Îşi pleacă fruntea şi oftează adânc. Închide ochii scârbită de lacrimile ce incep să-i curgă pe obraji. Nu le mai vrea gustul sărat. Se zbate deşi nimeni si nimic nu o inlănţuie vizibil, dar numai ea simte strânsoarea lanţului ce-o sfâşie. Totodată ştie că niciodată nu va avea puterea să incerce să evadeze cu adevărat, iar de va veni vreodată vremea ei, atunci va fi prea târziu, mult prea târziu… Gândul că renunţa iar şi iar la ea o înfurie, se ineacă in respiraţia sacadată, işi infige mâinile in păr, dă să plângă dar işi refuză acest drept ca pe o pedeapsă, tensiunea se adună în ea, işi clatină salbatic faţa a negaţie şi strigă …’nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu’

Ba da….. ba da….. Întoarce-te femeie la ceea ce eşti şi insemni. Nu plânge, nu fi slabă, nu contezi niciodată doar tu… Şi uită să mai vrei să evadezi… nu şti să o faci, nu eşti făcută pentru asta, nu şti să fi ce iţi doreşti… eşti doar ce ai fost invăţată să fi… du-te acasă…intoarce-te la tine…

un om trece prin viata mea, stam la aceeasi masa, bem o cafea impreuna, ne spunem cuvinte inutile, impartim amabilitati si zambete, radem, ne e bine, imi devine un oarecare fel de prieten… apoi, dupa o vreme, il uit

trece un alt om care loveste, arunca scantei de invidie si-mi serveste jigniri gratuite, ma hraneste fortat cu neamplinirile lui iar cand imi vine sa vomit, o fac pe ascuns, ca sa nu patez aparentele… apoi, dupa o vreme, il uit

si iata omul vulpe cum se apropie de mine cu pasi molcomi, cu falsa indiferenta, picat ca din intamplare in drumul meu, dar ochii, of ochii lui tradeaza siretenia innascuta si prea puternic intiparita in caracteru-i mizer… si culmea e ca dupa o vreme il uit

naiba stie cum se face ca apare un altul care ma face sa sar cat colo scarbita… ptiu drace, parca ar fi o lipitoare ori un nenorocit de parazit ce se lipeste de trupu-mi gazda si cauta sa se hraneasca din forta si vitalitatea asta putina a mea… da-te-n amaru tau om fara vointa si nu lua de la mine ce nu ti se cuvine… ma scutur bine si dupa o vreme uit de el

si vine un altul care mi se prezinta a fi un maaare invatat. il ascult o vreme incantata, ii urmaresc tirada de fapte povestite dar niciodata infaptuite cu adevarat. e un om caruia ii plac gogosile, dospite pana se umfa dar din care ,atunci cand musti, constati cu stupoare ca la mijloc sunt goale, fara continut, fara adevar… atunci, dupa o vreme, il uit

si intr-o zi, cand toate dor in mine, cand gri imi pare tot ce pana mai ieri era albastru, cand ochii mi-s secati si de lacrimi si de sclipiri de viata, cand rasul mi-e strain, cand vorba buna imi pare lipsita de adevar, imi pare minciuna, fatarnicie, cand mainile se inclesteaza in par si cauta sa-l smulga pentru a provoca dureri mai mari decat cele ce ma seaca de putere, in desarta speranta ca astfel voi putea suporta mai usor greul… atunci, vine acest om si ma bate pe umar… nu-mi spune nimic, nu ma alinta, nu ma dezmiarda , nu ma mangaie, nu-mi baga miere pe gat… doar se aseaza langa mine, nu pleaca, sta pana cand stie ca sunt bine, ramane si ma face sa STIU ca e acolo pentru mine… ei bine pe acest om nu-l uit niciodata

cuvintele-mi sarace, sunt un efect destul de fara indemanare scris, al vizionarii filmului ‘Saints and soldiers’ 

am avut sentimentul că mă las păcălită, că incep să cred in prime impresii şi ca ma inşel, dinnou

am uitat de minciuni şi am stat la aceeaşi masa cu mincinosul

am inchis ochii atunci când nu am vrut să văd ce nu merita văzut

am ales să râd şi să mă bucur de poznele inocente ale copiilor

m-am mai minţit incă o dată… dar ce mai contează o dată pe lângă atâtea sute!!!

am rupt bucata din timp şi am împărţit-o cu oameni dragi

am lăsat fruntea să se incrunte pentru tristetea unui om

am reascultat acorduri cărora le-am dus dorul

am ales pentru a nu ştiu câta oară să tac şi să aştept să treacă furtunile, fiindcă atunci, în liniştea de după,  se aud mai bine si mai clar, ba chiar mai logic, glasurile

am inghiţit aceleaşi buline albe al caror gust tot nu imi plac dar de al căror efect am nevoie

am povestiiiit şi nu am scăpat pâna nu am şi dansat tinându-ma de mâna cu o pitică … deh

am vorbit din necesitate şi am tăcut din politeţe

am furat clipe singuratice pentru mine şi ca de obicei am primit reproşuri pentru indrăzneala mea

am dus doruri

am injurat pe ascuns

am trăit

am fost eu

scriu despre ce trebuia sa spun ieri, dar ieri cuvintele nu ar fi fost la timpul potrivit asa ca azi scriu despre trecut, fiindca trecute sunt multe…si trairi si crezuri

ieri s-ar fi asteptat viata sa scriu despre iubire dar am refuzat sa-i fac placerea fiindca as fi spus cuvinte urate pentru care as fi fost criticata de omuletul ce se joaca mereu cu arcul

ar fi trebuit sa spun ‘te iubesc’ dar am ales sa spun ‘ te-am iubit’ … sau ‘te iubeam’

am ales sa ma iau de mana si sa las pasii sa ma duca pe alei acoperite de nopti tacute, sa-mi fie partener de drum doar gandul , gandul la tine… dorul de tine… amarul vorbelor tale mi-a umplut paharul ce l-am inchinat in ziua stupida a indragostitilor…

ti-am spus ca nu imi place aceasta zi? nu era nevoie, stiai… asa cum stiai ce nu trebuie sa faci dar ai facut… fiindca stiai urmarea… stiai ca nu iert

Valentin’s day… nu-mi place denumirea, imi e straina asa cum si simbolul ei nu vreau sa i-l cunosc… aleg sa iubesc, aleg sa sufar… uita-te bine, e semnul egal intre aceste doua cuvinte… totul e trecator, chiar si tu, chiar si ce simt la un moment dat pentru tine…

e greu sa spui ca iubesti, dar e al dracu de penibil sa spui ‘ nu te mai iubesc’ si cauti fel si fel de tertipuri sa transmiti celuilalt mesajul ce in mintea ta e atat de clar

tocurile lovite de asfaltul inghetat deranjeaza linistea ce domneste peste aleea pe care pasesc dezorientata… ridic fruntea si inchid ochii in incercarea de a scapa de incruntarea ce mi-a mijit ochii… ma dor de atatea incruntari… clipesc dezordonat, deloc estetic… caut sa vad imagini de mult uitate dar ele nu imi apar pe retina…

te uit… iti uit iubirea… dar chipul va fi mereu tatuat in inima… am incercat toate metodele sa il sterg dar intepaturile au fost prea adanc facute, prea in carne, prea multa durere au nascut ca sa mai poata fi stearsa orice urma…. se va asterge doar atunci cand nu o sa mai bata si gheara rece si imuna o va cuprinde, doar atunci am sa ma spal de tine…

pana atunci invat sa traiesc purtandu-te in mine, ascuns peste voaluri transparente de uitare… transaparenta prin care cand si cand revii la suprafata pentru putin timp…

inspir aerul rece… mi-e frig… ma infasor in palton… fruntea mi-e rece… am uitat si fularul si caciula acasa cand am plecat in graba…

graba sa ma plimb de mana cu fantoma ta… sa te revad in gand si sa-ti vorbesc dinnou… sa-ti spun ca ma seaca amintirea, ca ma doare ca nu ma lasi sa uit… ca mi-as dori sa te pot uri… ca devi povara peste care imi este greu si imposibil sa trec… ca mi-ai fost lectie care m-a invata sa pierd , m-a invatat despre lasitate si despre cat de mica e limita dintre iubire si ura… mi-ai aratat cat de slab poate fi un om, m-ai invatat despre masti… imi vine sa rad cand ma gandesc la ce carnaval am asistat alaturi de tine si nu stiam ca nu-ti apartine costumul

ma asez pe treptele unei case vechi… imi adun genunchii la piept…

singura victorie obtinuta impotriva ta e ca nu mai plang… astept clipa in care ai sa devi uitare… o sa vina, stiu ca o sa vina… dar nu acum, nu azi… o sa am rabdare…
ninge

si eu care asteptam primavara!!!