gand greoi

20 ianuarie 2009
Asa e senzatia ce o simt ori de cate ori fac ceva ce pe moment imi place, dar apoi, la o analiza la rece, constat ca e gresit. Si imi vine sa retrag toate cuvintele scrise/rostite sau gesturile infaptuite, dar e tarziu, pentru ca ele au ramas deja fixate pe retina unui strain . 
La naiba.

acasa

20 noiembrie 2008
 
Ma intrebi ce inseamna pentru femeia din mine, acasa. Paaaai. Huh. Acasa.
Poate fi acel cuvant care defineste locul in care ma simt in siguranta, ma simt in elementul meu. Ma descalt de bocancii plini de mizeriile lumesti in fata usii, ma dezbrac de inhibitii pe hol, agat mastile in cuier si pasesc pe un covor pufos de liniste, ma strecor in asternuturi in a caror tesatura e imprimat mirosul meu, beau roua diminetilor din cani alese sa-mi incante gustul, imi ascult respiratia inconjurata de o mica lume a carei amprenta mi-o poarta fiecare element din care este compusa.
Si ti-as mai spune ca acasa poate fi oriunde, cu conditia ca acolo sa fie ceva care sa ma atraga, sa-mi ofere liniste si siguranta. Si sa poarte ceva din mine. Sa ma faca sa grabesc pasul pe aleile intortocheate ale orasului, sa gasesc mereu drumul bun, sa merg cu acel pas vesel de pustoaica spunand tuturor curiosilor ca da, ma grabec spre casa, acolo unde micul meu univers ma asteapta cu bratele deschise.
Dar acasa poate fi si acolo, in locul acela cald de langa tine, in care sa ma cuibaresc sprijinindu-mi capul de pieptul tau, adormind in timp ce bataile inimii tale imi bat in tample ca un cant de leagan . Iar patura sa-mi fie bratul tau.
Bratele mamei inseamna tot acasa.
Acasa e si in suflet, in acea camaruta pitita printre amintiri in care revad cu ochii mintii chipul tatei.
 
 
 

si totusi nu e nepasare

19 noiembrie 2008
 
Ma strigi iar eu intarzi sa-ti raspund. Te aud doar cu jumatate de suflet, te urmaresc cu jumatate din simturi. lti recunosc incruntarea ce-ti strabate chipul. Arata nemultumirea ce in tine ia amploare, dar nu recunosc efectul ce-l are asupra ta, nu-ti recunosc durerea, nu stiu sa o vad.
Spui ceva dar auzul imi lipseste. Iti citesc furia dar nu am nici o reactie. Te privesc si te miri ca nu inteleg ce spui.
Trec dincolo de tine si incruntarea ta nu ma atinge. Ma prinzi de mana dar palma mea cade precum o pasare moarta dintre palmele tale. Imi intorci barbia dar ochii imi sunt carte inchisa
Ma iei in brate si-mi spui ca ti-a fost dor, apoi te superi si ma arunci intr-un colt si-ti impui sa ma uiti, drept pedeapsa. Ma conformez si stau in locul unde am aterizat. Dar asta nu te multumeste. Te intorci, ma apuci iar cu maini tremurande si-mi saruti obrajii, iti lipesti fruntea de obrazul proaspat sarutat si-mi spui printre dinti ca ti-am lipsit. In secunda urmatoare iti amintesti ca am tradat si ma impingi cu sete. Ma lovesti cu doua, trei cuvinte. Imi arunci o privire nimicitoare peste umar si ma abandonezi la randu-ti, drept rasplata pentru necuviinta mea.
Ma reazam de peretele rece si iti privesc lupta ce o duci cu propria persoana. M-ai lasa, dar m-ai si pastra, m-ai abandona asa dupa cum merit dar te ganeste ca maine iti voi lipsi .
Ti-as spune sa ma uiti, dar vocea mea nu ti-ar face bine. Tac. Nu particip la zbuciumul sau. Decizia vreau sa-ti apartina. Ai mai renuntat la mine si daca o vei face iar, am sa accept fara intrebari. Am sa-ti zambesc doar, in semn de multumire si am sa privesc in urma ta abea atunci cand te vei fi pierdut in zare.
atatea usi inchise , Doamne, si atat de pustiu in jur
 
 

ea, minciuna

19 noiembrie 2008
 
De cand e lumea se spune ca minciuna are picioare scurte. Se mai spune ca face rau, dauneaza, e simbol al lasitatii si al falsitatii. Unii sustin ca e o arta, pentru ca trebuie sa sti cum sa o faci, cum sa-ti controlezi mimica, vocea, gesturile pentru a-ti intra in rolul pe care tocmai il joci. Si mai cere si o memorie de elefant pentru ca trebuie sa sti ce ai mintit pentru a nu ajunge in ipostaza de a te da singur de gol.
Motivatiile? Sunt multe. Minti din dorinta pura de a face rau, de a dezbina, minti pentru a strecura un bob de neghina in lanul prea galben de fericire si bine, minti pentru a savura acel moment in care constientizezi ca rautatea ta si-a atins scopul si vezi urmele in lacrimile omului sau in faptele ce au repercursiuni deloc placute asupra persoanei ce-ti este tinta, minti de teama, minti pentru a amana un deznodamant si pentru a castiga un timp in care speri sa gasesti portite de scapare, minti pentru ca nu sti sa traiesti fara minciuna, tu, omul mizer, minti pentru ca asta iti e meseria si daca nu ai minti nu ai avea realizarile care iti asigura constant venitul, minti fara parere de rau sau motivandu-te ca pacatul ti-l platesc cei ce te-au pus sa o faci, minti pentru ca intr-o minciuna traiesti si tu si crezi ca asta e realitatea, minti ca sa nu-ti recunosti slabiciunile, minti inchipuindu-ti ca astfel traiesti acea viata ce nu o detii dar in care ti-ar fi placut sa te scalzi, minti pentru ca ti-e imposibil sa recunosti adevarul pentru ca sti in adancul sufletului ca adevarul te denigreaza sau ca fapta iti este deplorabila si refuzi sa te condamni singur si atunci inventezi argumente pro si deloc contra
sau minti pentru a te proteja pe tine ori o persoana nevinovata, minti constrans de imprejurari pentru a evita vreun dezastru, minti un fricos pentru a-l impiedica sa dea inapoi, minti un naiv pentru ca nu are puterea sa inteleaga si sa digere adevarul, minti un om aflat la capatul puterilor pentru care sti ca adevarul ar reprezenta acea picatura finala si prea multa a paharului, minti un copil pentru care adevarul este inca o necunoscuta sau pentru care minciuna reprezinta dreptul lui de a visa ca exista acele personaje desprinse din basme ori sarbatori si care sti ca ii coloreaza copilaria in culori vesele, minti un bolnav ca se va face bine cand halatele albe nu-ti mai dau nici o garantie ca va mai apuca anul ce vine, sau ziua, minti tu, omul bolnav, pentru ca nu vrei ca cei din jur sa se schimbe si sa-ti compenseze restul timpului ramas cu gesturi de mila si priviri incarcate cu pareri de rau ci vrei doar inca putina normalitate, minti pentru a imbarbata asigurand omul ca o sa fie bine, ai sa vezi dar adevarul e ca habar nu ai ce va fi sa fie
minti si te minti
toate, sau doar unele din astea, fac parte din noi, fie ca vrem sau nu sa recunoastem
suntem niste mincinosi
 

 

jocul relelor

19 noiembrie 2008
 
Ma strecor printre falduri de vant si calc in tacere peste peticele de lumina decupate in intuneric de batranele felinare. Trag de marginile pardesiului incercand sa ma protejez de frig si-mi furisez pasii printre frunzele tulburate de neastamparul palelor de vant. Imi era dor de micile discutii cu prietena mea. O sa apara in curand, ea, Luna.
Ma asez pe o banca rece. Astept. Nu mult pentru ca ii ghicesc prezenta acolo, pitita dupa coroana scheletica a unui pom. Ii zambesc si o primesc in gandul meu, unde se poarta rarele noastre discutii.
Ii povestesc despre dansul relelor in care m-am prins in zilele mohorate de sfarsit de toamna, despre gandurile nu prea cuvioase ce mi-au trecut, intr-un moment de revolta, prin minte, atunci cand mi l-au furat pe diavolul tazmanian (bicicleta). Si ca un facut, in aceeasi zi, mi-au furat dracusorii si telefonul. Si i-am povestit cum, cuprinsa de ciuda si manie, am plans cu lacrimi de crocodil, fapt ce nu a dus la recuperarea bunurilor sustrase ci m-a ajutat putin la eliminarea cantitatilor de stres cumulate cu multa constiinciozitate de subsemnata.
Luna zambeste sagalnic si m-ar mangaia pe crestet daca ar putea, ca pe un copil prost. Imi spune cum ca lucrurile sunt trecatoare, dar ceea ce simtim si e cu adevarat important, ramane sapat in noi, asa ca nu are rost sa-mi mai irosesc lacrimile pentru obiecte. Ii marturisesc atunci, ca nu mi-am indreptat ciuda si parerea de rau spre obiecte cat spre faptul in sine, ca m-a suparat mai tare senzatia de tradare . Arunca cu o frunza in mine si ma apostrofeaza cu degetul. Cica simte prea multa animozitate venind dinspre mine. Chicotesc in sinea mea gandind la ziua in care ar fi simtit valuri de furie si ar fi auzit multe cuvinte noi pentru dansa daca ar fi fost prin preajma. Cred ca as fi facut-o sa-si astupe urechile si sa dispara, lasandu-ma in bezna. De-ar sti eaaaaaaa, Lunaaaaa.
Un intarziat trece zgribulit pe alee si ma priveste piezis. Mda, nu vezi in fiecare seara o nebuna stand pe banca la taifas cu luna, nu? Ma uit in urma lui. Trece nepasator si nici nu vede ca un card de frunze zglobii s-au luat la intrecere cu pasii lui.
Imi iei toamna doamna. Luna tresare apoi ma priveste mahnita. Nu e vrerea mea. E timpul sa plece.
 
 

multe semne de ?

6 septembrie 2008
In cate cuvinte sa te descriu?
 
Am incercat in repetate randuri dar cuvintele mi-au parut sarace de fiecare data. Le caut in mine, in jurul meu, in imagini si franturi de ganduri. Nu stiu sa te descriu, nu stiu nici sa te plang. Te las doar sa ma seci cu fiecare clipa ce se scurge.
 
Si in cate lacrimi sa te scald?

Au fost nu rauri, as fi exagerata, dar te-am scaldat destul cat pentru o viata de om. Dar nu mai pot, nu mai am. Renunt.

Cum sa-ti vorbesc?

Nu mai e loc de cuvinte. Nu a mai ramas nimic de spus. Te privesc pana la durere incercand sa ma satur. Dar nu ma voi satura niciodata Am sa inchid ochii doar atunci cand vei fi plecat. Imaginea aia, cu o silueta draga departandu-se,  nu o voi suporta.

Si cand te am in fata cum sa ma apropii?

Esti in fata mea, inca,  si sunt stana de piatra. Doar ochii misca in mine si tradeaza urma de viata.

Sa te tin de mana?

Fara atingeri.

Sa-ti sarut obrazul rapus de oboseli si framantari?

Cat mi-as dori Dar ar fi scanteia care ar elibera valul de emotii si e un lux la care nu mai am voie nici macar sa sper. Mi-am impus si trebuie sa respect. Sunt dureri de moment. Daca as accepta o clipa de placere acum, ar urma apoi secole de amar. Mai bine sa fie invers. Atata timp cat simt si gandesc ca sunt un simplu muritor de rand, fara drepturi speciale, pot sa-mi impun limite, chiar si date dracu de dureroase. Le suport si le trec gandind ca apoi urmeaza linistea. Apasatoare prin taceri incarcate de amintiri, dar e liniste.

Sa-ti ating cu degete tremurande fruntea mult prea incretita de ganduri?

Doar in gand. Acolo o fac. Si zabovesc pe fiecare rid.

Si as putea sa te privesc adanc in ochi? M-ai lasa?

Niciodata. Nimic nu ma tradeaza mai mult ca ochii. Si n-as putea sa ma mai scald in adancurile irisilor dragi, m-as ineca in dureri, as pierde tot ce am ridicat cu greu, m-as trada si tradarea doare, in orice fel s-ar infaptui. M-ai lasa, m-ai prea lasa. Prin definitie esti construit sa accepti tot ce ti se da, tot ce ti se ofera, refuzul fiind catalogat drept slabiciune.

Mangaierea ta a ramas la fel de blanda?

Nu ma atinge, te rog nu o fa. M-ai distruge.

Sti ca mi-a fost dor?

Nici un cuvant. Fara cuvinte. Nu am glas.

Dupa cate masti sa ma mai ascund? Si pentru cat timp?

Fiecare zi va fi o masca purtata cu falsa demnitate. Pana la final.

Ce as mai putea sa iti ofer ca sa iti aduci aminte de mine?

Un anotimp.

 
 
 

condamnata

6 septembrie 2008

Printre frunze ruginii m-am nascut, vantul rece mi-a fost prima suflare iar plansul mi l-au acoperit ploile. Toamna mi-a fost ursitoare si m-a pus in maini de femeie. Si nu mi-a ursit sa fiu om norocos si nici sa incant ochii muritorilor cu frumuseti. A fost zgarcita. Mi-a ursit, in egoismul ei rece, sa o iubesc etern. In timpul ei am prins viata si poate ca tot ea va fi cea care va taia firul. Nu m-am putut opune si nici nu am avut curajul sa ma razbun pe ea. Am avut doar indrazneala sa ma indragostesc de sora ei, iarna. In taina.

La prima adiere de vant, la primul fior de frig o simt ca vine si-mi atinge obrazul. Nu ma ia in brate, nu arata cum ca s-ar bucura precum o mama ce-si strange la piept copilul, doar isi intinde palma rece catre mine si in treacat ma atinge. Nu beneficiez de privilegii din partea ei. Ma plezneste cu aceleasi furtuni ca pe oricare alt trecator. Ma adapostesc pe bancile pustiite de rautatea ei si ma intreb, in linistea ce ma inconjoara, daca am mostenit ceva din  caracterul ei rece. Distinsa nu sunt, mandria nu o gust,doar frigul se mai cuibareste in suflet uneori…

Cu mainile stranse in poala, cu obrazul inrosit de frig si cu fruntea plecata ce ascunde boabele de roua false ce se scurg la vale, ma trezesc soptind in pustietatea ce ma inconjoara: sunt condamnata la toamna. Si toamna tresare cu un fosnet sec apoi ma rasplateste cu o ploaie nepasatoare.

Te-as condamna sa ma iubesti si tu si sa ma imbraci in vesmant de frunze ruginii cand divinul isi va aminti ca sunt doar o muritoare de rand… si in amintire ma va preschimba.


nespuse

6 septembrie 2008

Am urat-o. Imi refuza dreptul de a fi fericita, imi inchidea porti spre care intindeam increzatoare mana, ma arunca in intuneric, ma lasa prada deaznadejdilor, ma condamna la durere, imi colora noptile in alb si-mi rapea bucuria de a mai vrea sa traiesc, ma obliga sa ma indoiesc de mine, imi zdruncina puternic increderea in oameni.. . Oooo cum am urat-o, cu varf si indesat, puternic, pana la sange, cu toata fiinta.

Odata tot va trebui sa vorbim.

In repetate randuri a incercat sa imi vorbeasca dar aveam grija sa ii amintesc mereu ca portile dintre noi doua au fost inchise, de ea. Hm, era chiar o placere naiva si prosteasca sa pot sa-i intorc nedreptatea chiar si cu un gest nemernic si mic. O surprindeam adesea ca ma urmarea cu un fel de tristete pe chipul imbatranit dintr-o data. De parca ar fi fost constransa sa ma supuna astor chinuri.

De m-ar fi privit triumfatoare, m-ar fi distrus, n-as fi stiut sa trec peste o astfel de rautate maxima. Negrul trist din privirile ei au nascut  semne de intrebare in mintea mea, dar mandria, caracteristica anilor tineri si prosti, nu m-au lasat sa imi inghit ura si sa invat sa ascult ce are de zis un om dupa ce te loveste.

Imi era teama ca nu voi sti sa traiesc mai departe in conditiile ce mi se impuneau. Ma indoiam sincer ca voi sti sa ma adaptez noilor cerinte aparute atat de brusc in viata care si ea imi parea atat de straina si deloc ‘a mea’. Ma pierdeam intr-un mine golit de simtiri. Nu mai stiam sa gust decat din portia de amar oferita cu generozitate. Si ma simteam singura, al naibi de singura intr-o lume ce continua sa se invarta intr-un ritm mult prea alert si vioi in jurul meu. As fi urat-o si pe ea dar era prea mare si nepasatoare ca sa-mi poata simti ura.

Tarziu, dupa ani, am fost capabila sa inteleg lectia ce mi-o servise viata si sa uit sa mai urasc. Refuzandu-mi dreptul la fericire, femeia nu facuse decat sa ma goneasca spre o alta. Am avut nesimtirea sa cred ca mi se cuvine dreptul la o alta fericire, sa o caut, sa o prind cu amandoua mainile si sa spun :a mea esti.

Nu cred in sansa UNICA, nu cred nici in acea persoana considerata THE ONE… Intotdeauna exista undeva o alta sansa si un alt om care sa te merite.

glitter-graphics.com


ganduri albastre

6 septembrie 2008

De ce albastre? Nu stiu nici eu, dar simt ca aceasta culoare e undeva intre bine si rau, ca reprezinta o cale de mijloc intre aceste doua stari. Sertarul cu drafturi e cam plin. Ganduri incepute, senzatii de moment traite la o intensitate pe care nu as mai sti sa o ating acum. Franturi dintr-un ieri apus, dintr-un mine trecut. Se inclina in litere, pregatindu-se sa cada in uitare, nu inainte de a-mi permite sa ma agat, nu atat de ele cat de momentul trait.

Lasa-ma sa raman acolo unde cad, sa prind radacini, sa cresc la umbra ta, sa fiu parte din covorul verde in care iti odihnesti trupul rapus de oboseala, sa fiu firul de iarba spalat de roua peste care talpa ta paseste agale in diminetile racoroase. Lasa-ma sa fiu paiul uscat pe care il ti in joaca intre buzele fragede, sa-ti simt aroma… Nu stiu sa fiu mandru trandafir sau gingasa lalea , nu stiu sa ma clatin in bataia vantului cu eleganta si nici sa-mi inchei existenta ofilindu-ma cu stil. Sunt firul de iarba retezat de taisul coasei, sunt hrana altor fiinte, sunt banal, trecator si nebagat in seama. Asemeni mie sunt milioane. Hihi, ma pierd in aceasta imensitate.

Ai vazut cum trec zilele? Nu, nu le-ai vazut, doar le-ai simtit. Ma strecor prin ore calauzita de fel si fel de stari confuze ce se succed cu repeziciune. Stau la un semafor si bat cu degetele in geamul prafuit. Caldura ma sufoca si nu stiu de ce dar aseaman in gand aceasta asteptare cu starea de tensiune ce te stapaneste inaintea luarii unei decizii. Eu nu am acum decat o optiune. Strada pe care traiesc acum e cu sens unic . Daca o cotesc la stanga ma amendez singura, daca o cotesc la dreapta inseamna ca optez pentru o varianta slaba dar ajutatoare. Daca ma intorc dau dovada de lasitate. Nu-mi ramane decat sa merg inainte desii stiu ca asta ma va costa, dar daca pasii imi vor fi bine ganditi si calculati, atunci satisfactia va fi pe masura. Exista posibilitatea sa fac pana, sa fac un accident, sa dau chix… si mi-e teama, recunosc, dar azi nu vreau sa fiu negativista, nu am voie, altfel tot proiectul pe care il tot modelez de ceva vreme, se va duce dracu si eu odata cu el. Cand raman singura las inima sa-mi bata cu putere, mainile sa-mi tremure, zambetul il schimb pe o masca tematoare si pe doi ochi speriati. Daca m-as vedea, as rade si mi-as da doua palme amintindu-mi cum incurajam un om pentru niste lucruri de care… de care uita-te la mine cum tremur de frica!!! Draaaace. Cand esti spectatorul unei crize traite de altul, esti AS in a da sfaturi, dar cand criza e traita de tine nu mai dai dovada de sange rece , nu mai gandesti totul la rece. Arzi in focurile iadului si te topesti de emotii si teama.

Se uita in jur si constata uimita ca s-a intunecat. Nu stie cand, nu-si aminteste cum, dar se simte ratacita in acest oras ale carui strazi nu le mai recunoaste. Isi aminteste vag de rusticul aleilor pe care a pasit de atatea ori incantata dar acum, invaluite in umbre, ii par altfel. Sau poate sentimentul de vina care a facut-o sa goneasca fara tinta prin oras, da o alta lumina la tot ce o inconjoara. Nu stie si nu are chef sa analizeze acum lucruri inutile. Vede ferestrele unui mic atelier de viori luminate. Perdeaua de lumina bate usor pana in strada. Se aseaza langa zid, chiar sub ferestrele joase. Isi aduna genunchii la piept si priveste in incinta atelierului. Mirosul de lemn amestecat cu clei ii gadila narile. Nu stie de ce dar ori de cate ori trecea pe langa acest atelier, avea impresia ca paseste in alte vremi, ca lasa in urma forfota orasului imbacsit de zgomotele modernului pentru a se lasa invaluita de misterul secolelor apuse.

Pe rafturile simple facute dintr-o scandura ingusta nefinisata, stau randuite fel si fel de viori, asteptand cuminti ca mainile batranului scripcar sa le dea viata cu maiestrie, sa le imbrace in culoare, sa le dea stralucire si sa le inzestreze cu glas divin.

Sa poti gandi la lucruri frumoase, trebuie sa ai un suflet pe masura. Sa ai curajul sa visezi intr-o lume cenusie, trebuie sa dai dovada de curaj. Sa poti sa strigi cand nimeni nu e dispus sa te asculte, trebuie sa ai tupeu. Sa poti sa speri cand toti iti spun ca nu vei reusi, trebuie sa dai dovada de nebunie si sa mergi mai departe, sa te convingi singur ca esti sau nu esti in stare de ceva. Ridici ochii si privesti omul ce nu crede in tine, te uiti simplu, ochi in ochi. Nu trebuie sa-i promiti nimic, nici chiar sa-l contrazici. Nu trebuie sa-i faci nici un juramant , rostit sau nerostit, ca ii vei demonstra ca poti. Vorbeste-ti tie, in tine, cauta farama de curaj, tupeu si nebunie si spune-ti doar tie daca poti sau nu. Nimeni nu a primit dreptul sa te judece sau sa te injoseasca. Nimeni nu e mai presus sau mai ‘domn’. Nimeni nu trebuie lasat sa traiasca doar pentru a se impune, sau cel putin, nu in lumea ta. Ai atestat reanoit de OM. :) ce aiurea suna, hehehe, stiu, dar cateodata intalnesc persoane demoralizate carora le este imposibil sa mai creada ca la baza sunt niste OAMENI ca oricare altii, ca beneficiaza de aceleasi drepturi la viata ca cei ce i-au ponegrit, ca nu sunt penalizati pentru ca au indraznit sa ridice ochii spre cer si sa spere sau sa creada intr-un destin mai bun, ca nimeni nu are dreptul sa le dea peste ochi si sa le spuna: ‘hei, unde crezi ca te bagi? nu vezi ca nu e loc si pentru tine?’ Ba este, este din plin loc pentru fiecare. Si nu e musai sa dai din coate desi sunt unii care sustin ca lumea e plina de rechini . O fi, nu zic nu, dar nu inoti in ape dominate de rechini si, sa recunoastem, nu ai aripi atat de inalte incat sa reprezinti o amenintare. Dar trebuie sa crezi si sa nu renunti sa speri.


nu spun

6 septembrie 2008

Privesc si nu vreau sa vorbesc. Caut in ascuns sa retin fiecare trasatura a chipului tacut, usor melancolic, ce se odihneste intr-un somn adanc. Printre degete subtiri imi trec bucati de ganduri pe care le torc in fire diabolice.

Mi-am pus in gand sa tes , pentru tine. Am sa-ti fac un….. o…., drace, nici nu stiu ce va iesi dintr-o minte nebuna si maini nepasatoare, dar am sa-ti fac un ceva acolo cu care am sa te acopar, am sa te fac al meu inrobindu-te cu sentimentul ca imi esti dator. Si imi esti, fiindca nu poti refuza un efort depus special pentru tine, te prea incanta gestul ca sa ai puterea sa spui ‘nu’.

Profit deliberat de stratul de omenie ce iti invaluie sufletul. te cumpar si iti ofer un pret pe care nu poti sa-l refuzi. Si am sa tot profit pana am sa te consum. Risc sa te ‘prea’ consum si sa plang pe urma? Nu voi avea ce plange pentru ca pana sa ajung la lacima, vei fi plecat, vei deveni o amintire.

Decat sa plang un sentiment apasator, mai bine te iau, decat sa ma intreb cum ai fi fost, mai bine te gust, te fac sa ma saturi lasandu-ti impresia ca tu conduci, ca dorinta iti apartine tie iar eu doar ma supun tie … si apoi te las sa pleci.. Si n-am sa-ti fur nimic, nu rup petic din tine ca sa te simt oricand al meu, sa mi te amintesc. Nu stiu sa ma subjug cu un cuvant: ramai. Nu stiu sa rostesc astfel de litere.

Te vreau pentru o clipa, atat. De-ai sta prea mult, ai deveni o stare apasatoare, un gand prea pretentios si incomod . Te vreau dus si dor sa-ti duc, te vreau dor de fruct gustat prea putin, la care sa ravnesc etern. Te vreau tinta unui vis in noptile prea lungi, prea triste. N-am sa te las sa devi un ambalaj a ceva consumat pana la ultima frimitura.

De vrei sau nu, ai sa imi hranesti sufletul si ai sa ma inveti sa sper la tine. Dar n-ai sa ma inveti sa te iubesc. Vei fi gandul ce ma va amagi cu intoarceri inchipuite, vei fi eroul fanteziilor.

Dar mai intai trebuie sa-mi placa gustul tau…

Cand ma ridic si ma aplec asupra ta e tarziu pentru ganduri de etica si morala, cand iti ating buzele e prea tarziu sa dau inapoi.

Mai tarziu am sa ma urasc, nu acum, mai tarziu,  acum sunt ocupata sa te vreau si sa te am… mai tarziu voi sta de vorba cu mine si atunci sentimente de ura si dispret vor incinge hora in jurul meu si vor dansa pana la ziua, band din pocale blestemate boabe de lacrimi amare…


Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X